021.209.56.75

Albert Marcu

Nu mai este niciun secret pentru nimeni ca algoritmii Google sunt tot mai inteligenti si pretentiosi, iar SEO are doar de castigat din aceasta evolutie. Si va avea in continuare, in conditiile in care tendintele pentru anul 2019, cel putin, este de a “perfectiona si optimiza ceea ce s-a pus la punct in ultimii cativa ani ”, dupa cum spune  Albert Marcu, Seo Stragist in cadrul Agentiei FORTIN.

Tot Albert Marcu ne-a marturisit in interviul de mai ca, in Romania, “cei mai multi proprietari de afaceri mici sau medii – tocmai cei pe care SEO ii priveste in cea mai mare masura – nu au informatiile necesare pentru a aprecia la adevarata masura metodele si beneficiile unei campanii SEO bine implementate”.

 

 

Rep.: Sunt site-urile romanesti SEO-friendly?

Albert Marcu: Piata autohtona inca nu si-a insusit educatia SEO necesara pentru a deveni SEO-friendly. Sigur, lucrurile nu stau pe loc nici la noi, insa in conditiile economiei romanesti, cei mai multi proprietari de afaceri mici sau medii – tocmai cei pe care SEO ii priveste in cea mai mare masura – nu au informatiile necesare pentru a aprecia la adevarata masura metodele si beneficiile unei campanii SEO bine implementate. In plus, presiunea financiara cu care se confrunta micii antreprenori romani ii face sa fie inca reticenti la faptul ca o campanie SEO eficienta are efecte majore doar in timp, adica rezultatul investitiilor in SEO nu este vizibil de a doua zi. Este ca la scoala: ai de invatat, de citit, de facut teme, de dat teste, inainte ca dirigintele sa incheie mediile la sfarsit de an sau semestru.

Cum ai completa propozitia “Site-urile care nu tin cont de SEO sunt…”

…precum o persoana supraponderala aflata intr-o cursa olimpica. Langa tine sunt Usain Bolt, toti campionii mondiali si olimpici, dar si alti alergatori obisnuiti.; daca nu esti in putere de a concura cel putin cu acestia din urma, este foarte probabil sa nu apuci nici macar sa termini cursa. Pentru SEO, performanta se traduce in vizibilitate. Iar pentru un comerciant, vizibilitatea online se traduce in vanzari si notorietate. Nu e suficient sa faci cei mai buni biscuiti din lume in bucataria ta, daca oamenii nu stiu ca existi si nu au habar despre cum pot ajunge la tine.

Cand faci cei mai buni biscuiti din lume, dar te bucuri singur de ei, stii ca ai nevoie de SEO. Cand ai facut un film de promovare pe site pentru biscuitii tai si numai tie ti se face pofta de ei privindu-l, atunci ai nevoie de FORTIN.

Cum a evoluat SEO de la o simpla repetare e a unor cuvinte-cheie intr-un text si pana astazi?

E posibil sa ne referim la existenta diferitor tehnici si metode de optimizare inca dinainte de aparitia Google, numai ca atunci am vorbi despre o pre-istorie a SEO. Este o perioada in care nu exista norme, ghiduri, totul se desfasoara dupa metoda trial&error. Internetul era ca un “vest salbatic” in care totul era permis, si cei care foloseau metode neconventionale puteau face asta fara nici o constrangere. Metodele acestea, fiind insa rudimentare, nici rezultatele nu erau atat de remarcabile pe termen lung. Atunci conta foarte mult ca domeniul tau web sa contina cuvantul cheie de baza, exp: aer conditionat, hidroizolatii, electrocasnice etc.
Aparitia motoarelor de cautare care indexeaza automat si acceseaza site-uri web prin “crawlere” a transformat jocul si au marcat inceputul cresterii notabile a SEO. Era totusi un “ev intunecat” al SEO, in care detinatorii website-urilor sau marketerii de site-uri au inceput sa exploateze fara mila conceptul de cuvinte-cheie si sa practice ceea ce se numeste “keyword stuffing” sau “spamdexing”, metoda simpla de a influenta rezultatele cautarilor prin indexarea cuvintelor-cheie in pagini web.
Adesea, aceste cuvinte erau irelevante, dar foarte cautate. Asta echivala cu supraincarcarea continutului sau a meta-tag-urilor paginilor web cu cuvantul-cheie pentru care doreai sa fii bine pozitionat in Google. Era o perioada in care cuvintele-cheie erau imprastiate in text pentru ca motorul de cautare sa le recunoasca si sa le indexeze ca un site sa poata iesi in fata datorita unei temporare si irelevante victorii cantitative, pe care o reusea in competitia dintre cuvinte-cheie.

Nu existau ghiduri de bune practici, iar continutul textual utilizat pentru a optimiza rezultatele in pagina de cautare a motoarelor nu aveau nici coerenta, nici valoare informativa reala. Imaginati-va o padure deasa in care plantati diverse seminte ale unui soi de arbore: sunt tot felul de copaci amplasati haotic, fara drumuri sau fara indicatoare de orientare cu adevarat utile.
Apoi a aparut Google, cu linii directoare mai specifice si complexe. Dar domeniul SEO inca nu avea sa fie bine dezvoltat pentru inca 10-15 ani. Aparitia Google nu a facut ca tehnicile de manipulare a motoarelor de cautare sa inceteze.

Anii 2000 sunt o epoca a “razboaielor” SEO. Motorul de cautare era folosit ca o arena de joc in care webmasterii puneau in practica tactici din cele mai ilicite, cunoscute azi ca tactici “black-hat”. Asta consta in utilizarea unor strategii de SEO agresive, concentrate aproape exclusiv pe motoarele de cautare si nu pe utilizatorii umani. Spamdexing-ul a fost o modalitate populara de a manipula intelegerea motorului de cautare. Un exemplu clasic de tactica black-hat era completarea unei pagini web cu text alb ascuns pe fundal alb, pentru a fi vizibil doar algoritmilor, si nu utilizatorilor.
SEO nu a inceput sa se dezvolte armonios decat dupa mijlocul anilor 2000. Algoritmii Google au devenit mai inteligenti, iar actiunea lor mai complexa. Cu cat au devenit mai evoluati, cu atat algoritmii de indexare ai Google au invatat sa lupte mai eficient impotriva tacticilor black-hat, penalizand site-urile care practica astfel de metode. SEO nu a avut decat de castigat din aceasta evolutie. Dupa actualizarile algoritmilor, numerosi comercianti online s-au trezit depunctati de Google si au avut un trafic semnificativ redus, pana au inceput sa aplice reguli de conduita SEO pentru binele comun al comerciantilor si consumatorilor, deopotriva.

In prezent, algortmii Google au devenit fantastic de sofisticati si de inteligenti, suficient pentru a putea fi comparati cu o minte omeneasca, cu intentie si intelegere. Asta face ca si SEO sa devina o activitate mult mai sofisticata. Google vrea in prezent sa vada continut cu adevarat relevant la nivel uman. Din acest motiv, continutul textual utilizat in SEO trebuie sa respecte anumite norme clare pentru a putea fi eficient, iar aceste norme se leaga in primul rand de calitatea continutului paginilor web, calitate care se masoara in functie de relevanta si claritatea continutului existent. Nu mai e necesar ca intr-un text sa avem zeci de ocurente ale unui key-word pentru a ne face intelesi de Google, ci trebuie sa ne adresam algoritmilor ca unor semeni aflati in cautare de raspunsuri la intrebari specifice. Google a intrevazut si expoatat cel mai bine oportunitatile de conectare a utilizatorilor la un continut valoros si a depus eforturi pentru ca astazi sa vorbim de un fel de epoca a Luminilor in SEO. Asta este prezentul in domeniul serviciilor SEO.

Care sunt principalele greseli legate de SEO pe care le-ai observat de-a lungul timpului?

Graba, dorinta de rezultate urgente. SEO nu este un Mos Craciun, nu poti sa-i trimiti o scrisoare, iar apoi toata noapea sa ramai treaz in asteptarea miracolului de dimineata. Ca romani, in general, avem inca probleme serioase in a intelege valoarea unei investitii serioase. Rabdare, perseverenta si onestitate. Doar cu aceste instrumente poti atrage si pastra increderea motoarelor de cautare. As mai adauga si nevoia de informare, avem multi proprietari de afaceri pentru care SEO e ceva obscur, daca nu indoielnic. Ei sunt alergatorii la care ma refeream mai inainte.

Ce sunt metodele de optimizare White Hat links? Cum poate content-ul dintr-un website sa converteasca in functie de obiectivele site-ului?

Construirea de white-hat links este o metoda de directionare a traficului catre un site prin intermediul tehnicilor SEO, asa cum sunt dezvoltarea de linkuri relevante intre pagini web. Daca blogul tau are o autoritate ridicata pentru Google, avand trafic mare si continut relevant, iar acest blog se creeaza un link catre website-ul afacerii mele, se creeaza o legatura ce sporeste autoritatea paginilor si relevanta lor in termeni SEO. Constructia de white-hat links are scopul de a favoriza clasarea site-urilor sau a paginilor web in cadrul motorului de cautare. Cu cat o pagina sau un site capata o autoritate mai mare, cu atat mai vizibile vor fi acestea in urma cautarilor specifice in cadrul motorului. Are loc astfel o crestere organica a autoritatii paginilor. Pentru a realiza acest lucru insa este necesar continut intr-adevar relevant si util, care imbunatateste experienta utilizatorilor care acceseaza respectivele linkuri.
In antiteza, tacticile black-hat de constructie a retelei de linkuri au caracter de spam, si incearca sa directioneze traficul fara a adauga valoare continutului. Tocmai din aceste considerente tehnicile white hat implica web-designeri si autori de continut cu calitate. Aceasta metoda de dezvoltare organica este benefica pentru comunitatea online pe de-a intregul, motiv pentru care motoarele de cautare si recompenseaza aceste abordari in dispunerea rezultatelor de cautare. Daca tehnicile black-hat se aseamana vanatorilor de recompense din evul intunecat la SEO despre care am mentionat, avand rezultate rapide, dar temporare, cele white-hat presupun un efort mai sustinut, dar imbunatatesc in mod real si durabil experienta utilizatorilor de Internet.

Care sunt tendintele SEO in 2019?

Tendinta este de a perfectiona si optimiza ceea ce s-a pus la punct in ultimii cativa ani in SEO. Au ramas la fel de importante tehnicile de optimizare on page si off page. Prin on-page se intelege optimizarea paginilor unui site. Este important ca paginile site-urilor sa comunice, prin structura si continut, cat mai usor cu motorul de cautare. Asta inseamna respectarea mai multor reguli de constructie a unui site. Algoritmii Google sunt tot mai inteligenti si pretentiosi, si vor sa inteleaga clar tot ce exista pe o pagina web. Asta incepe de la URL-uri si merge pana la imagini si continut video. Toate pot fi si trebuie optimizate pentru ca un site sa claseze cat mai bine. Asta presupune un efort coordonat la nivel de programare, design si copywriting.
Tendintele actuale spun ca algoritmii Google au fost “educati” pentru a lua in considerare codul pentru imagini si materiale video, dar si intentia utilizatorilor care folosesc cuvinte cheie atunci cand cauta ceva in Google. O noua tendinta semnificativa se refera la “voice-search”, adica la cautarile efectuate prin comanda vocala. Acesta e un aspect cu impact major in strategia SEO, deoarece cautarile vocale implica o semantica destul de diferita decat cea scrisa. Putem vorbi de acum de mai mult decat key-words, trebuie sa avem in vedere sintagme mai lungi si in buna masura diferite ca exprimare de cautarile scrise. Tendinta aceasta nu e inca la fel de prezenta in Romania precum este in spatiul international, dar in curand va avea impact si la nivel autohton.
Schimbarile provocate de cautarile vocale trebuie sa se reflecte si in optimizarea on-page, adica a website-urilor. Din ce in ce mai multi oameni apeleaza la cautarile vocale, iar brandurile nu vor sa ramana in urma.
Cautarile vocale pot deveni curand cea mai importanta metoda de cautare, iar daca brandurile nu se adapteaza, vor fi surclasate de cele care o fac. Nici o alta platforma de cautare nu este la fel de rapida precum cea pentru voce: viteza medie de incarcare a paginii prin cautare vocala este de 4,6 secunde, cu 52% mai rapida decat cautarea obisnuita.
Asta inseamna ca pentru o buna pozitionare in cautarea vocala, site-urile trebuie sa fie optimizate pentru a incarca paginile cat mai repede posibil. Sesizam ca algoritmul Google de cautare vocala foloseste deja viteza de incarcare a paginii drept criteriu de clasare.
Ce am mai observat in privinta cautarilor vocale Google? Continutul simplu, usor de citit poate ajuta SEO in cautarea vocala: cele mai frecvente rezultate de cautare vocala in Google sunt scrise la nivelul unui text de clasa a IX-a. Totodata, am constatat ca foarte putine rezultate ale cautarii vocale au inclus interogarea exacta in eticheta titlului. Prin urmare, crearea de pagini individuale pentru fiecare interogare vocala nu pare sa fie o strategie eficenta de SEO.

Ca persoane implicate in SEO, trebuie sa identificam cuvintele si frazele pe care utilizatorii le folosesc pentru a obtine de la Google raspunsuri cat mai apropiate de scopul demersului lor. In prezent, acordam atentie atat cuvintelor cheie de baza, dar si seturilor derivate.
Acest lucru este indeosebi util in campul off-page de optimizare. Cautam sa introducem continut cat mai relevant pentru cei care, de pe telefon mobil sau laptop, sunt in cautare de rezultate specifice. Incercam sa ajutam obiectivul cautatorilor in motorul de cautare, fiindca cu cat reusim sa facem asta mai bine, cu atat acest lucru se va reflecta in conversiile clientilor nostri. Pentru 2018, as spune ca intentionalitatea este cuvantul cheie.

Cand ai raspuns la aceste intrebari, ai avut in vedere regulile SEO pentru content?

Nu, nu am avut intentia asta. Insa orice text ce cuprind continut de calitate, este informativ si bine structurat poate fi optmizat din punct de vedere SEO. Un articol precum acesta cuprinde deja in mod firesc mai multe seturi de cuvinte cheie derivate. Aici e tot secretul: daca te respecti pe tine ca autor si pe cititor in aceeasi masura, Google iti va rasplati eforturile.

Taguri: , , , ,

Comentariile sunt inchise.