021.209.56.75

Arhiva pentru tagul exemple comunicat de presa

In mod normal, un comunicat de presa este emis deoarece exista o noutate care merita sa fie anuntata. Lucrurile se pot intampla, insa, si invers. Emiterea frecventa de comunicate de presa creste vizibilitatea brandului companiei si plaseaza cuvinte cheie relevante in motoarele de cautare. Cand nu ai nicio stire noua, ceea ce poti face este sa cauti foarte bine in interiorul si exteriorul companiei sau sa provoci chiar tu un eveniment demn de a fi comunicat prin comunicate de presa.

Iata cateva subiecte exemple pentru comunicate de presa:
Activitatea recenta a companiei iti poate oferi o stire

Ceea ce se intampla in companie iti poate oferi pe tava un subiect bun pentru un nou comunicat de presa. Intereseaza-te de toate schimbarile si evenimentele de la toate departamentele. Poate fi vorba despre evenimente precum:

- un upgrade al unui produs deja existent al companiei
- mutarea companiei intr-un nou sediu sau deschiderea unei sucursale
- aparitii in publicatii, emisiuni tv etc ai reprezentantilor sau produselor companiei
- design nou al website-ului companiei
- participarea la un targ de profil
- un premiu recent castigat
- proiectul unei echipe de stagiari etc.

Este vorba despre evenimente care poate in mod normal nu beneficiaza de un comunicat, dar care sunt utile pentru imaginea companiei. Orice stire de actualitate este buna, astfel incat nu este vorba despre a inventa ceva, dar despre a exploata realizarile si activitatile companiei.

Creeaza chiar tu un eveniment demn de un comunicat

Atunci cand nu este nimic in plan in urmatoarea perioada, fa tu sa fie. Afla cum poate compania ta sa se implice in problemele comunitatii si gaseste o posibilitate de a o sprijini in nevoile ei. Lanseaza un concurs cu premii sau o campanie cu oferte promotionale.

Stabileste o data intr-un weekend in care sa mergi cu echipa sa faceti o munca de voluntariat curatind o zona verde. Organizeaza o tabara tematica pentru angajatii companiei sau o sesiune de prezentari pentru studentii unei facultati de profil. Planifica o calatorie in tara special conceputa pentru partenerii straini ai companiei si emite un comunicat despre impresiile acestora.

Actiunile unui angajat ar putea constitui o tema pentru un comunicat de presa

Uneori, exista perioade in care compania nu are noutati de anuntat. In astfel de situatii, concentreaza-ti atentia asupra activitatilor si realizarilor angajatilor. Ajuta publicul sa cunoasca oamenii din spatele brandului si promoveaza-ti cei mai buni angajati.

Daca, de exemplu, cineva din echipa tocmai a participat la un maraton sau a initiat o strangere de bani in scop umanitar, este un motiv pentru a sarbatori acest lucru. Noile posturi de stagiari ar putea fi un alt subiect de exploatat. Profita de ocazie si realizeaza un comunicat de presa care sa arate in ce fel isi aduce aportul acea persoana in companie.

Fii inventiv. Evenimentele externe iti pot oferi o idee

Fii atent la ceea ce vezi si auzi. Gradina zoologica National Zoo, din Washington, detinuta de Smithsonian Institution, a emis un comunicat de presa in care a anuntat reactia surprinzatoare a animalelor cu cateva minute inainte de un cutremur.

Un blogger de la Children’s Hospital of Boston a realizat un articol de interes despre limbaj dupa ce ideea i-a venit vizualizand un filmulet faimos pe Youtube cu doi bebelusi care comunicau pe limba lor. Aceste exemple demonstreaza ca se poate atrage atentia publicului chiar si atunci cand are loc un eveniment in exterior si acesta este exploatat eficient.