Cand trebuie sa mergi la un eveniment de PR sau marketing si nu cunosti pe nimeni acolo, poate fi dificil sa comunici cu cei din jur atunci daca nu ai inca suficienta experienta. Exista, insa, multe lucruri pe care le poti face astfel incat sa te simti sigur pe tine si sa faci fata cu bine unei noi provocari din viata ta profesionala.
La evenimentele de profil se strange lume din domeniul tau de activitate. Se poate sa vrei sa vorbesti cu o anumita persoana care poate a primit si ea invitatie la acel eveniment. Incearca sa faci rost de lista invitatiilor pentru a vedea cine vine, pe cine cunosti si pe cine nu.
Daca nu o poti primi direct de la organizatori, cauta ce ai nevoie in alte parti. De exemplu, pe retelele de socializare de tip Facebook poti gasi multe informatii utile in acest sens, deoarece companiile obisnuiesc sa anunte acolo evenimentele care urmeaza sa se desfasoare. Alte informatii le poti gasi pe Twitter sau pe blogurile de profil. In acest fel, vei fi mai pregatit pentru ce urmeaza.
Fa-ti o cunostinta de la sosire
Cand sosesti la un eveniment de PR, este foarte probabil sa fii intampinat de catre organizatori. Prezinta-te, lasa cartea de vizita, pune cateva intrebari, in asa fel incat sa exista o prima discutie. Persoana respectiva poate sa te retina si o vei putea aborda si mai tarziu.
Roaga pe cineva sa-ti faca cunostinta
Poti cunoaste oameni noi printr-o cunostinta comuna. Tot ce ai de facut este sa rogi acea persoana sa-ti faca cunostinta cu cei care te intereseaza. Daca se intampla sa intri in conversatie cu cineva care se afla in aceeasi situatie ca tine, incurajeaza o a treia persoana sa se alature conversatiei voastre. Incet-incet, vei trece de la o persoana la alta si te vei simti mult mai relaxat.
Fa fotografii
Chiar daca nu esti fotograf profesionist, in zilele noastre este intotdeauna nevoie de poze de la un eveniment. Acestea sunt publicate pe site-ul oficial al companiei organizatoare, pe blog, pe conturile retelei de socializare etc. Cand faci fotografii, oamenii vor dori sa le faci si lor o poza si astfel puteti intra in conversatie. Fa schimb de carti de vizita si trimite pozele cat mai repede dupa eveniment. Vei face o impresie foarte buna prin bunavointa si promptitudinea ta.
Stai pe langa mancare
In cazul evenimentelor cu bufet deschis, multa lume obisnuieste sa socializeze pe langa aceasta zona cu mancare. Exploateaza sansa de a intra in vorba cu cineva.
Imbraca-te cu ceva frumos si interesant
Incearca sa te imbraci cu ceva care te pune in valoare, folosind un accesoriu sau o piesa vestimentara capabila sa atraga atentia. Lumea este atrasa de elementele inedite sau deosebit de frumoase, iar conversatia vine de la sine. Poate fi vorba chiar si despre un accesoriu personalizat cu ceva care te reprezinta. In cazul in care aceasta solutie nu este potrivita pentru tine, imbraca-te in asa fel incat sa te simti foarte confortabil si sigur pe tine.
Cand nu cunosti pe nimeni, ajuta foarte mult sa stii ca esti prezentabil, ca tinuta ta este ireprosabila. Vei avea mai multa incredere sa intri in conversatie cu necunoscuti.